Nu am parcurs decat portiunea inferioara, nou amenajata intrare in traseul clasic, cea veche fiind, se pare, afectata de cadrea unei stanci de mari dimensiuni.
Urcam spre refugiul Costila. Dupa o saptamana de frig s-a incalzit brusc si prin padure ploua cu apa topita din zapada.
Creasta Costila-Galbinele
Ajungem repede la refugiu.
Coltul Galbinele si Muchia Coltilor vazute din apropierea refugiului.
Valea Costilei
Prima portiune este pe un valcel cu ceva copacei dar pe care zapada este totusi instabila, asa ca ne legam in coarda.
In timp ce filam observ, in dreptul meu dar pe versantul opus al vaii Galbinele, un urs masiv ce se plimba pe branele inguste cu lejeritatea unei capre negre. Mai multe imagini cu ursul puteti vedea aici: Ursul de pe Valea Galbinele
Iesim pe o fata inclinata, cu praguri si cam friabila. Zapada se topeste si apa siroieste pe stanca.
Faptul ca nu suntem deloc familiarizati cu mersul la coltari pe conglomerat ne intarzie inaintarea. Aceasta portiune este bine echipata cu ancore si pitoane.
Urmeaz o portiune cu mai multa zapada si jnepeni ce culmineaza intr-un jgheab instabil.
Asa arata in continuare creasta din locul in care am ajuns.
Creasta Vulturilor
Ne retragem in rapel pe linia crestei.
