FotoBlogul lui Mihai C.: august 2008

luni, 25 august 2008

Grossglockner - 3798 m

Anul acesta am hotarat sa incepem tura de Alpi in Austria cu incercarea de a urca Grossglockner-ul pe o ruta tehnica: Creasta Sud-Vestica (Stüdlgrat). Ajungem la Stüdlhütte (2.801 m), punctul de pornire al traseului, noaptea pe la 12:30, dupa 2 ore jumate de urcat din Kals. Prindem 2 ore de somn si dupa un mic dejun rapid la cabana pornim pe traseu la 4 dimineata, atacam versantul abrupt de deasupra cabanei care in scurt timp ne scoate pe ghetarul care urca lin, paralel cu creasta.

Parcurgem ghetarul in viteza incercand sa ne tinem ritmul cu grupurile care o luasera inainte. La un moment dat intalnim un grup care se retrage, motivul: aglomeratie si caderi de pietre, sunt hotarati sa incerce a doua zi, luni, cand va fi lume mai putina. Continuam si in scurt timp iesim de pe ghetar intr-o mica sa unde ne schimbam echipamentul de zapada cu cel de creasta. De aici incepe partea tehnica a traseului.

Hotaram sa folosim o semicoarda in care ne legam toti 4 la distanta de 8-10 metri si sa inaintam in traseu concomitent, dificultatea traseului nu impune parcurgerea lui in regim de cap-secund. Manu care cunostea traseul merge cap, apoi Cristi, Mihaela, iar eu la coada. Desi plecasem ultimii de la cabana reusim sa intram inaintea a 2 echipe, mai lenese. Eu raman ultimul si ma aleg cu mai multa coarda decat restul; curand insa imi dau seama ca este prea multa, mai strang din ea dar las suficienta astfel incat sa ma asigur ca suntem tot timpul ancorati in cel putin un punct.

Norii se sparg in partea de jos si traim cu speranta ca vom avea parte de vreme deschisa. Traseul alterneaza portiuni de creasta aproape orizontale cu unele verticale, hornuri si traverseuri expuse. Aglomeratie mare pe creasta, la un moment dat numarasem 30 de persoane pe ghetar, dar unii deja erau pe creasta. In locurile dificile se creaza ambuteiaje la care stam uneori si zeci de minute. Si ambuteiajele sunt dese, din ce in ce mai dese.

Ajungem la Frühstücksplatz (loc de mic dejun) unde se crease un nou blocaj din cauza pasajului dificil care urmeaza. Aici troneaza un avertisment care ne spune ca de aici inainte urmeaza dificultati seminificative si in cazul in care ni s-a parut greu pana in acest punct sau daca am facut peste 3 ore atunci ar fi mai destept din partea noastra sa ne retragem. Ne uitam la ceas: facusem 3 ore si 10 minute. Avand in vedere timpul pierdut asteptand la coada, suntem in grafic!

In ciuda rocii friabile nu rupem nici o piatra si nici nu auzim sa cada pietre de la alte echipe. Conformatia crestei este de asa natura incat chiar in cazul unor caderi de pietre e putin probabil sa cada peste echipele de mai jos ci mai degraba sa fie dirijate in lateral pe versantii abrupti unde nu risca sa lovesca pe nimeni.

Pe traseu asigurarile (ancore noi si scoabe mai vechi) sunt destul de multe si bine plasate, nu suntem nevoiti sa folosim asigrari mobile sau amaraje. Linia traseului poate fi urmarita si dupa urmele de coltari care exista din belsug.

Vremea continua pe acelasi tipar, iar sperantele noastre de cer senin se naruie putin cate putin. Privind inapoi creasta, ghetarul si muntii din departare ni se infatiseaza in toata splendoarea sub o cupola de nori pufosi. Intorcand capul insa ceata dezvaluie doar siluete ale crestei de deasupra noastra, invaluind-o intr-un aer de mister.

Dupa Frühstücksplatz intr-adevar traseul devine ceva mai dificil. Inaintam tot concomitent dar din cand in cand ne oprim si sa filam. Portiunile dificile sunt echipate cu corzi fixe astfel incat dificultatea catararii libere nu depaseste gradul III.

Ajungem si la punctul cheie al treselui cotat III+ A0 (IV). Este o placa cazuta, spalata si inclinata inspre dreapta, in care sunt batute 3 ancore, si pe care ajungem dupa un traverseu si urcare pe o stanca ascutita. Pe placa exista o foarte mica denivelare paralela cu marginea acesteia pe care o intepam cu varfurile bocancilor in timp ce cu mainile ne tinem de marginea din stanga a placii si cu miscari foarte atente inaintam.

Traseul continua apoi in aceiasi maniera sustinuta, intre doua portiuni dificile reusim sa depasim o echipa care merge cap-secund si care ne intarzie foarte mult. In portiunea finala dificultatea scade si ajungem pe varf.

Ne uitam la ceas: 6 ore jumate de cand am plecat de la Stüdlhütte. Pe varf inghesuiala si mai mare decat pe creasta deoarece ne intalnim si cu cei care urcasera pe varianta clasica.

Dupa ce mai zabovim putin pentru fotografii si povesti incepem retragerea prin traversarea crestei superioare spre Klein-Glockner (3770 m). Roca este spalata si la coborare ne da un sentiment de nesiguranta. Coboram cu atentie asigurand dupa uriasele scoabe batute aici. Parcurgem creasta pana intr-un punct de unde intram din nou pe ghetar pe o mixtura de gheata, stanca si zapada, invaluiti in ceata care mentine sentimentul de nesiguranta.

Ajungem cu bine la Erzherzog-Johannhütte (3454 m) unde simt din plin efectele aclimatizarii precare combinate cu oboseala (2 nopti in care am dormit in total 6 ore, drumul pana in Austria si traseul propriu-zis). Ma doare capul ingrozitor si incercam sa combatem cu o supa calda si un pahar mare si scump de apa. Continuam coborarea pe creasta, apoi pe ghetarul Kodnitzkees, trecem pe la Stüdlhütte sa ne recuperam lucruile si apoi spre Kals iar la 10 seara ne lafaiam confortabil in camping.

In concluzie traseul este foarte frumos si spectaculos, tehnic, bine asigurat, nu foarte dificil, ne-a placut foarte mult si mie si colegilor de tura si daca dispuneti de echipamentul si cunostiintele necesare vi-l recomand cu caldura ca o alternativa la varianta clasica (pe care oricum o veti parcurge la coborare).

FISA
Traseu: Creasta Sud-Vestica a Grossglockner-ului (Stüdlgrat)
Tip: Alpin
Localizare: Carinthia/Tyrol (Glockner grup), Austria
Lat/Lon: 47.07°N / 12.69°E
Altitudine: 3798 m
Dificultate: III+/A0 (IV)
Orientare: Sud-Vest
Roca: metamorfica
Dif. de nivel: 997 m
Apropiere: 1:30 h
Parcurgere: 4:30 h
Retragere: 3:30 h
Materiale: semicoarda sau coarda minim 30 m, 7-10 bucle echipate, ham, carabiniere, anouri, casca; coltari si piolet pentru apropiere si retragere sau pe traseu in conditii de zapada mare sau iarna.
Prima ascensiune: J. Kerer si P. Groder in 10 Septembrie 1864

(Echipa: Emanuel Molner, Cristi Chira, Mihaela si Mihai Constantinescu; Imagini si relatare din 3 August 2008)