La schi in zona Zillertal, Austria

Dupa ce ani la randul am tot amanat o iesire in afara tarii la schi de partie, pana la urma ne-am mobilizat si la mijlocul lui martie am plecat in Austria sa schiem in Alpii din jurul vaii Zillerului.


Primele 2 zile am avut parte de nisnsoare abundenta si vizibilitate foarte scazuta si in care am schiat in zonele Spieljoch, Hochfugen si Hochzillertal. A treia zi a iesit in sfarsit soarele mult asteptat si cum nu vazuseram nimic din peisaj din cauza cetii, am hotarat sa mai mergem o zi in Hochfugen / Hochzillertal.






Vedere in lumina apusului asupra vaii Zillerului in dreptul localitatii Jenbach...


A patra zi am mers in zona Mayrhofen / Hintertux si am parcurs o portiune din "turul ghetarului".


Vedere spre Ghetarul Hintertux...






Desi initial planificasem pentru schi doar 4 zile de teama ca nu o sa ne tina picioarele mai mult, am mai ramas totusi inca o zi si am mers si in zona Zillertal Arena.

Schi la Cavnic

Am pornit tarziu din Cluj, pe la 9, fara sa ne grabim, si-am scapat de aglomeratie de tot: in 3 ore eram pe partie si-am fentat si gropile profitand de cele 2 benzi libere.





Ca si vreme am avut de toate: soare cu cer albastru si nori jucausi, apoi perdea de nori ca sa nu lase soarele sa-si faca de cap cu pielea noastra inca insuficient de bronzata, au urmat fulgi mari si muulti ca sa ne amintim de iarna si ca sa mai schimbe putin situatia pe partie nu cumva sa ne plictisim, iar spre seara norii s-au retras pentru a lasa soarele sa-si faca numarul: un apus superb cu multe lumini colorate peste albul imaculat din jur si peste padurea imbracata in haine de sarbatoare.





Partia a avut multa zapada, in primele ore ne-am dat pe Icoana unde functionau 2 teleschiuri si nu se statea la rand, apoi ne-am mutat pe Roata unde am asteptat doar prima tura, dupa care lumea a cam plecat si-am ramas o mana de oameni, dar nu cred ca ceilalti au plecat din cauza noastra :)). Si asa cu partia aproape goala am schiat pana s-a facut intuneric.

Mihaela C.

Rasare Luna...(2)

...vazuta de la fereastra mansardei mele.

"Unde dai si unde crapa!" - filmul unei avalanse in Retezat

Duminica trecuta in Retezat, 3 colegi care schiau pe versantul drept al Vaii Pietrele, in apropiere de Bordul Tomii au declansat o avalansa de placa de vant. Sansa am avut toti 4: ei sa nu fie prinsi in avalansa iar eu sa surprind totul in imagini. Interesant a fost modul in care s-a transmis socul prin zapada pentru a rupe placa de vant si a declansa avalansa la cateva zeci de metri in lateral. Mai jos puteti urmari desfasurarea actiunii...


Momentul T - Schiorul (ultimul care coboara dintre cei 3) incepe virajul care urma sa declanseze ruperea placii de vant.


T + 2 secunde - Schiorul se oprise si este momentul in care placa se rupe. Eu nu am sesizat lucrul asta de la distanta si am lasat aparatul din mana pentru ca mi se parea ca nu mai urmaeza nimic spectaculos dar... m-am inselat amarnic...


T + 13 secunde - pana sa ma dezmeticesc si sa duc aparatul inapoi la ochi avalansa era deja in plina desfasurare: o parte din fragmentele de placa ajunsesera deja la baza dar unele erau inca in miscare.


T + 16 secunde - Bucatile de placa au ajuns deja la baza pantei, doar zapada prafoasa se mai scurge pe versant.


T + 22 secunde - Avalansa se oprise complet.

Dupa 5 ani...

In februarie 2005 o mana de oameni din proaspat infiintata Sectie Universitara Cluj a CAR urcam in Retezat la comemorarea lui Alexandru Bradut Serban (CUXI), tanarul alpinist clujean care a murit strivit intr-o avalansa la doar 23 de ani. Intre timp aceasta tura memoriala a devenit o traditie si la sfarsitul saptamanii trecute, dupa 5 ani, am urcat din nou pe Valea Pietrele unde la 11 februarie 1983, pe versantul drept s-a consumat tragedia lui Cuxi. De data aceasta am fost aproape 40 de persoane.


Clasica panorama spre Curmatura Bucurei...


Fata in fata cu peretele din Bucura II, din cauza vremii inchise si a zapezii instabile am hotarat sa renuntam la a intra in vre-un traseu.




In memoria lui Cuxi...


Am mers sa cataram cascada de gheata de pe muchia Stanisoara. Drumul pana la baza a fost un adevarat chin: inot prin zapada si jneapan in care te afundai pana la piept intr-un omat care desi nu era asa mare ca altadata era afanat pana la nivelul solului. Nici gheata nu a fost ca altadata: mai putina, usor casanta si pe portiunile putin inclinate chiar apatoasa.


Inainte de intoarcere am prins si cateva ore de soare, suficient insa pentru a ne praji ca pe niste raci. In rest mult schi de tura...