
Ochiul de paun de zi - Inachis io
Lamaita (Gonepteryx rhamni) - Este unul dintre cei mai longevivi fluturi, traieste pana la 13 luni, dar majoritatea timpului si-l petrece hibernand. Forma deosebita a aripilor si culoarea au rol de camuflaj ajutandu-l sa treaca neobservat peste perioada de hibernare, primavara fiind unul dintre primii fluturi activi.

Molia colibri (Macroglossum stellatarum) - Bazaitul caracteristic produs de cele 80 de batai ale aripilor pe secunda, trompa foarte lunga si modul in care se hraneste din zbor il aseamna remarcabil cu pasarile colibri.

Polygonia c-album
luni, 28 iulie 2008
Fluturii de la Tarnita
vineri, 25 iulie 2008
Gugustiucii

Sambata trecuta ne-am trezit cu o pereche de gugustiuci (Streptopelia decaocto) care si-au construit cuibul chiar pe intrarea de curent a casei, in apropierea geamului. L-am observat abia cand in cuib erau deja 2 pui dolofani.
(Foto din 19 Iulie 2008)
miercuri, 23 iulie 2008
Fluturi - Urzicarul

Aglais urticae - se numeste asa pentru ca depune ouale pe fata interioara a frunzelor de urzica, iar omizile se hranesc cu frunzele acestora. Pe cel din imagine l-am intalnit in Fagras, in etajul alpin, infruptandu-se din parfumatele flori de cimbrisor.
marți, 22 iulie 2008
vineri, 18 iulie 2008
Creasta Arpasel-Vartopel de la Vest la Est

Sambata trecuta am parcurs Creasta Arpasel-Vartopel dinspre Vest spre Est. Ajunsi in apropierea Vf. Vanatoarea lui Buteanu privelistea ce se deschide este fantastica: spre Est se vad crestele Fagarasului pana la Vistea-Moldoveanu si mai departe.
Spre Vest se vede Lacul Capra iar in departare se profileaza impresionantele siluate ale Lespezi-Caltunului si Negoiului.
Mai coboram putin si suntem fata in fata cu principalul obstacol: 40 metri de stanca verticala si foarte friabila: Peretele Marelui V.
Desi traseul este relativ bine asigurat si nu foarte dificil inaintam cu mare grije din cauza friabilitatii. Dupa o scurta ratacire regasim traseul si iesim cu bine in creasta.
Pornim mai departe cvasimatematic pe creasta
Spre Nord se vede salbatica Caldare a Arpaselului
Continuam spre urmatorul obstacol al crestei: Urechile de Iepure
Urcam repede pana pe varful urechii vestice, urmeaza o descatarare in despicatura si apoi partea cea mai periculoasa, urcarea pe urechea estica, foarte friabila si cu asigurari doar sus, in regrupare
Din varf vedem portiunea finala a crestei Arpaselului si dupa un rapel de 10 m ne indreptam spre Varful Fantana...
...pe care pentru mai multa siguranta il urcam legati in coarda
Perspectiva se schimba si spre Nord vedem acum Caldarea Arpasului, la fel de salbatica
Aruncam o privire de bun-ramas Arpaselului, in fundal se vede Vanatoarea lui Buteanu
Spre Nord coboara in Tara Fagarasului spectaculoasa muchie a Albotei
Urmeaza creasta Vartopelului, parte a carei dificultate s-a dovedit a o fi subestimat. Din cauza sensului de mers ni se pare mai grea decat la precedenta parcurgere; la un moment dat pierdem traseul si ajungem pe o creasta foarte ascutita si expusa.
Dupa un scurt rapel pe un horn inierbat regasim traseul si in scurt timp ajungem la Fereastra Zmeilor la fix pentru a avea lumina suficienta pentru ultima fotografie a zilei
(Imagini din 12 Iulie 2008)
Postat de
Mihai C.
la
13:39
2
comentarii
Categorii: Alpinism, Carpatii Meridionali, Munte, Romania








