Retezat - Muchia Mare a Pelegii

Duminica trecuta am incercat sa parcurgem traseul "Muchia Mare a Pelagii" si aproape am reusit. Traseul se desfasoare pe unul din cei 4 pilieri (al doilea din stanga si cel mai impunator) ce strajuiesc versantul Nord-Estic al Varfului Peleaga, are in varianta clasica 12 lungimi de coarda, porneste din punctul cel mai de jos al crestei si urmareste cu mici abateri linia acesteia. Autorii premierii sunt I. Silea si I. Cokh iar traseul a fost omologat in anul 1961 la gradul 4B. Principalele obstacole sunt cei 4 jandarmi (colturi de stanca) presarati de-a lungul crestei. In urma cu cativa ani s-a prabusit o portiune din creasta luand cu ea o parte din lungimile 9 si 10 cu tot cu regruparea dintre ele. In acea portiune intervenea factorul necunoscut si aveam doar informatii contradictorii despre cum se parcurge acum acea portiune si daca a fost reasigurata sau nu. Arzand de nerabdare ca sa vedem care e situatia, ne-am inarmat cu ciocan si pitoane pentru cazul in care ar fi fost nevoie de asigurari fixe pentru a depasi acea portiune, dar socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din traseu...

Ca sa intram cat mai repede in traseu am facut bivuac sub cerul liber intr-o poienita in marea de blocuri de piatra din caldarea Vaii Rele chiar la baza pantei ce urca spre Coltii Pelegii. Dupa o noapte cu cer de cristal in care am adimirat intreaga Cale Lactee, ne trezim totusi greu si intram in traseu abia la ora 7.

Asigurari sunt suficiente, insa precare: pitoane artizanale datand probabil de la premiera traseului, ruginite si care nu inspira prea multa incredere. In caz de vreme rea sau alte dificultati se poate rapela cu usurinta pe partea stanga a crestei cam din orice regrupare, atentie doar la lungimea corzilor.

LC1 este usoara dar friabila si neasigurata; am regrupat pe o brana inierbata la un amaraj. LC2 prinde un horn de 5-6 metri apoi iese spre dreapta pe o creasta ascutita si regrupeaza pe o fata inclinata. LC3 continua pana sub primul jandarm fiind putin dificila si scurta, daca as mai parcurge traseul odata as lega aceasta lungime cu precendenta. LC4 ataca pieptis primul jandarm pe verticala pana la o suprlomba pe care o abordam in zig-zag pe stanga apoi imediat spre dreapta inainte de a o depasi si care daca nu este abordata cum trebuie poate sa te puna in situatii delicate. Se continua apoi ascendent si usor dreapta dar pe o fata cazuta si ar trebui sa se regrupeze intr-un diedru larg. Aici nu am reusit sa identific exact regruparea si am regrupat undeva pe acea fata la 2 cuie departate, o nuca si o cama. LC5 continua pe dreapta crestei ocolind usor varful jandarmului 1 si regrupeaza la baza jandarmului 2.

(Foto: Iulius Carebia)

LC6 urca putin pe jandarmul 2 (cel mai mic) si apoi il ocoleste pe stanga (aici o sa fiti tentati sa-l abordati pe dreapta pentru ca exista un prag care se termina insa brusc) iesind la baza jandarmului 3 unde se regrupeaza. LC7 este una dificila si abordeaza un peret vertical pe o fisura intrerupta care ne obliga sa traversam stanga pentru a prinde alta fisura ce ne scoate intr-un diedru larg, apoi o traversare pe dreapta crestei ne duce in varful jandarmului 3 de unde descataram o portiune de 3-4 metri foarte delicata ce ne duce in regrupare. LC8 mie mi-a placut cel mai mult pentru frumusetea miscarilor si senzatia de aerian: incepe pe o muchie ascendenta si ascutita, depaseste o surplomba pe partea stanga, apoi traverseaza dreapta pe deasupra ei, continua pe o fata spalata ca sa regrupeze intr-o traversare pe partea stanga a crestei pe un prag cu pietre ce stateau sa cada.

(Foto: Iulius Carebia)

Putin familiarizati cu escalada pe granit si avand in plus oarece dificultati de orientare am mers destul de incet si dupa a opta lungime de coarda ne-a prins ploaia cu tunete si fulgere asa ca am fost nevoiti sa ne retragem. Am rapelat cam 40 metri pana pe o brana mare inierbata, de unde se putea cobora si la pas. Pentru siguranta am instalat insa inca un rapel la niste colturi de stanca. Erau in cateva locuri pe linia de rapel batute pitoane insa nu mai inspirau incredere pentru rapel.

Din locul in care noi ne-am retras traseul continua teoretic pe un horn, apoi o traversare care te scoate in saua degetului. Aici apare acea zona prabusita despre care eram curiosi cum o vom trece; va trebui sa mai asteptam sa ne satisfacem curiozitatea cel putin pana la toamna. In imagine apare ca o zona cu stanca alba si asta pentru ca inca nu au avut timp lichenii sa se instaleze pe ea. Mai departe se traverseaza dreapta pana la un horn larg deasupra caruia se regrupeaza. Se traverseaza apoi stanga spre un diedru care te scoate in creasta orizontala ce continua fara dificultati pana pe muchia principala a Varfului Peleaga. Multe dintre lungimi sunt scurte si pot fi parcurse 2 in 1, caz in care ajuta folosirea unor bucle lungi, plasate atent si a semicorzilor pentru ca traseul este intortochiat si coarda ajunge sa vina foarte greu.

Dupa ce rapelam si strangem lucrurile ploaia se opreste si intr-un fel ne roadem unghiile de ciuda ca nu am asteptat sus in traseu sa treaca. Ne dam seama inca ca e doar o pauza inaintea furtunii care se anuntase pe acea dupamasa si incepem coborarea pe valcelul dintre Muchia Estica si Muchia Mare pe un grohotis foarte instabil.

Traversam caldarea pe un traseu marcat cu momai ce ne scoate in locul unde traseul turistic iese din caldarea superioara a Vaii Rele. Pe drum auzim de 3 ori tipatul marmotelor si vedem 3-4 marmote, santinelele care dupa ce dadeau alarma ramaneau putin sa mai vegheze asupra noastra pana suratele lor ajungeau in siguranta subteranelor inainte sa dispara si ele la adapost.

In urma noastra ceata invaluie creasta, nu am vrea sa fim acum acolo. Incepe sa tune si sa fulgere si chiar cand incepem sa coboram din caldarea superioada incepe sa ploua si sa loveasca cu grindina. Vremea ne-a lasat exact cat sa coboram din creasta si sa traversam caldarea expusa si sa ajungem in partea de jos unde eram mult mai feriti de traznete. Coborarea pe ploaie pe Valea Rea despre care se stie ca are vegetatie abundenta a fost una deosebit de uda.