luni, 15 decembrie 2008

vineri, 12 decembrie 2008

Desert Cottontail



Un iepure de desert "cu codita de bumbac" (Sylvilagus auduboni) se crede invizibil la adapostul crepusculului si al vegetatiei saracacioase de desert, in Parcul National Arches, Utah.

vineri, 5 decembrie 2008

Arches


Parcul National Arches adaposteste peste 2000 de arcade naturale, mai multe decat oriunde altundeva in lume dar si nenumarate alte formatiuni, martori de eroziune: lame, turnuri, "babe" cu nimic mai putin spectaculoase.


Asezarea in miezul Platoului Colorado la altitudine intre 1200-1500 metri, maximele barometrice, continentalismul si umbra de precipitatii a Muntilor La Sal fac din acest loc un desert inalt si rece. Manifestarile extreme sunt mai intense decat in desertul nisipos aflat mai la sud astfel incat diferente de temperatura de pana la 30 gr.C in decursul aceleiasi zile nu reprezinta aici un lucru iesit din comun.


Principalul vinovat pentru aceste formatiuni spectaculoase este depozitul de sare de la baza, gros de sute de metri, rezultat al evaporarii unei mari interioare in urma cu 300 mil. de ani.


In timp inundatiile, vantul, fluctuatiile oceanului au strans deasupra alte sute de metri de material erodat care s-a recomprimat sub propria presiune in strate succesive de gresie si a exercitat o presiune din ce in ce mai mare asupra stratului de sare de la baza.


Curand aceasta presiunea devine prea mare si sarea devine instabila, isi incepe framantarile si ajutata si de tectonica intensa a zonei incepe sa se franga, se lichefiaza, se redepoziteaza.


Zbuciumul din subteran incepe sa se vada si la suprafata, stratele de gresie se rup si iau forma de domuri, cele ramase fara suport se prabusesc in cavitatile lasate in urma. Eroziunea de suprafata da si ea o mana de ajutor indepartand rezidurile si stratele moi, tinere de la suprafata si slefuieste suprafetele de gresie.


Arcadele variaza in dimensiune de la deschideri de 1 metru pentru cele mai mici culminand cu Landscape Arch (in imagine) care are o deshidere de aproape 100 de metri.


Formarea unor noi arcade si macinarea celor vechi este un proces in general lent si laborios care continua si in zilele noastre. Uneori insa fortele naturii rup echilibre si produc schimbari bruste si violente. Un astfel de eveniment a avut loc in 1991 cand un bloc de aproximativ 80 mc s-au prabusit de pe bolta lui Lanscape Arch, lasandu-i arcada ireal de subtire.


Intretinuta de doar 30 de litri de precipitati anual vegetatia este saracacioasa. Se evidentiaza paduricile pitice de pin si ienupar care acopera 40% din teritoriul parcului si adapostesc la umbra lor alte aproximativ 100 specii de plante din cele mai variate.


Exista indicii ca nativ-americanii au trait aici inca din anul 10.000 IHr. inainte ca zona sa devina arida ca in zilele noastre. Primul european se pare ca a ajuns in zona de-abia undeva in jurul anului 1840.

(Imagini din 2 octombrie 2008)

miercuri, 3 decembrie 2008

vineri, 28 noiembrie 2008

Veverita patata







Spotted Ground Squirrel (Spermophilus spilosoma) - septembrie 2008, Grand Canyon, Arizona

miercuri, 26 noiembrie 2008

Desert View Watchtower


Una din cladirile istorice din zona Marelui Canyon, turnul de observatie de la Desert View a fost finalizat in 1932 dupa modelul turnurilor de observatie ale culturii Anasazi dar de dimensiune ceva mai mare.
Aflat la extremitatea estica a South Rim-ului este unul dintre putinele locuri de pe marginea canionului care ofera o vedere spre zonele cele mai adanci ale acestuia si spre raul Colorado.



Este construit pe un promotoriu la altitudinea de 2256 m si are o inaltime de 21 de metri pe 4 nivele.


Interiorul este decorat cu elemente si motive nativ-americane.

joi, 13 noiembrie 2008

Grand Canyon - from Rim to River


Daca ar fi sa va descriu Marele Canion intr-un cuvant cu siguranta v-as spune ca e mare! De fapt e foarte foarte mare, de fapt nici nu va puteti imagina cat e de mare!


Profitand de ziua inteaga pe care o aveam la dispozitie si dupa ce admiram rasaritul ne propunem o incursiune spre adancurile canionului fara un plan precis. Alegem traseul South Kaibab si incepem coborarea de 1400 metri care duce de pe South Rim (2130 m) pana pe malul lui Colorado River (730 m).


Soarele straluceste pe cer dar temperatura ramane acceptabila, e toamna si e momentul ideal pentru drumetie, feriti de arsita verii si deopotriva de capcanele iernii: portiuni de gheata.


Traseul este spectaculos si ofera noi si noi pespective pe masura ce ne cufundam spre interiorul canionului.


Coboram mai intai lin de-a lungul unei creste, apoi urmeaza o alternanta de coborari abrupte si portiuni in care traseul urmareste curba de nivel.


South Kaibab-ul este accesibil si ecvestru asa ca ne intersectam cu cateva grupuri calare pe catari.


In sfarsit vedem raul, e inca departe dar ne mobilizeaza sa continuam.


Cele 2 turnuri care au dominat peisajul pe tot parcursul incep sa ne priveasca tot mai de sus pe masura ce pierdem altitudine.


Inaintam repede asa ca decidem sa continuam drumul pana la rau in ciuda recomandarilor de a nu incerca o astfel de drumetie intr-o singura zi.


Admiram energia si modul salbatic in care apa a sapat peste un kilometru si jumatate in stratele sedimentare de gresie si calcar ale Platoului Colorado, parca special pentru a ne oferi noua acest spectacol grandios.


Traversam Podul Negru si coboram pe malul raului unde facem o scurta pauza pe plaja de nisip alaturi de cateva echipaje de rafting si canoe care ajunsesera aici pe calea apei.


Ne racorim in apa foarte rece si de culoare ce ne aminteste de apa din lacurile alpine.


Urmam o portiune de-a lungul raului pe malul drept. Gasim pentru prima data o sursa de apa si ne completam proviziile. Hotaram sa nu ne intoarcem pe acelasi drum ci sa incercam traseul Bright Angel care urca inapoi pe South Rim urmarind valea cu acelasi nume.


Traversam inapoi raul de data acesta pe Podul de Argint si pentru inceput urmam malul raului apoi incepem urcusul pe valea Bright Angel insotiti de susurul apei care curge chiar si in aceasta perioada de seceta crunta. Mihaela, care mergea in fata, da nas in nas cu faimosul sarpe cu clopotei care o avertizeaza cu un clinchet sa pastreze distanta, dupa care se retrage elegant la adapostul vegetatie.


Ajungem la Indian Garden, minunata oaza in peisajul desertic al canionului, care ne intampina cu umbra si racoare. Gasim din nou apa si facem o noua scurta pauza la adapostul uriasilor plopi (cottonwood) ce cresc aici; am mai zabovi dar ora e tarzie si mai avem mult de urcat. Partea abrupta de-abia acum incepe, dar mergem voiniceste si ajungem inapoi pe South Rim odata cu ultimele raze de soare.

(Imagini din 30 septembrie 2008)