Lacul Rosu

Legendele vorbesc despre o tanara rapita de un talhar care isi avea salasul in vagaunile din Cheile Bicazului si care nedorind sa-l ia pe acesta de barbat a implorat ajutorul muntelui. Atunci a pornit o ploaie nemaipomenita care a pravalit muntele peste ei ingropandu-i pentru totdeauna si, stavilind apele, a zamislit in acel loc lacul cu apele rosii. O alta legenda vorbeste de o stana ingropata cu ciobani si oi de o vijelie starnita din senin. Dupa aceasta nefericita intamplare oamanii au botezat muntele Ucigasul (Ghilcos, Gyilkos).


Daca povestile or fi avand ori ba vre-un sambure de adevar nu stim cu siguranta, cert este insa faptul ca in vara lui 1837, ploile foarte abundente au provocat o alunecare masiva de teren de pe versantul Pietrei Ghilcos barand curgerea Raului Bicaz. Apele s-au adunat in spatele barajului natural astfel format, dand nastere singurului lac de acest fel de la noi din tara.


Culoarea apei este data de gresia rosie foarte friabila, spalata in apele lacului de paraul numit, cum altfel decat, Rosu.


Din padurea existenta inaintea dezastrului au ramas doar ici-colo cateva trunchiuri care strapung oglinda apei conferind lacului un aer de poveste.