luni, 25 august 2008

Grossglockner - 3798 m


Anul acesta am hotarat sa incepem tura de Alpi in Austria cu incercarea de a urca Grossglockner-ul pe o ruta tehnica: Creasta Sud-Vestica (Stüdlgrat). Ajungem la Stüdlhütte (2.801 m), punctul de pornire al traseului, noaptea pe la 12:30, dupa 2 ore jumate de urcat din Kals. Prindem 2 ore de somn si dupa un mic dejun rapid la cabana pornim pe traseu la 4 dimineata, atacam versantul abrupt de deasupra cabanei care in scurt timp ne scoate pe ghetarul care urca lin, paralel cu creasta.


Parcurgem ghetarul in viteza incercand sa ne tinem ritmul cu grupurile care o luasera inainte. La un moment dat intalnim un grup care se retrage, motivul: aglomeratie si caderi de pietre, sunt hotarati sa incerce a doua zi, luni, cand va fi lume mai putina. Continuam si in scurt timp iesim de pe ghetar intr-o mica sa unde ne schimbam echipamentul de zapada cu cel de creasta. De aici incepe partea tehnica a traseului.


Hotaram sa folosim o semicoarda in care ne legam toti 4 la distanta de 8-10 metri si sa inaintam in traseu concomitent, dificultatea traseului nu impune parcurgerea lui in regim de cap-secund. Manu care cunostea traseul merge cap, apoi Cristi, Mihaela, iar eu la coada. Desi plecasem ultimii de la cabana reusim sa intram inaintea a 2 echipe, mai lenese. Eu raman ultimul si ma aleg cu mai multa coarda decat restul; curand insa imi dau seama ca este prea multa, mai strang din ea dar las suficienta astfel incat sa ma asigur ca suntem tot timpul ancorati in cel putin un punct.


Norii se sparg in partea de jos si traim cu speranta ca vom avea parte de vreme deschisa. Traseul alterneaza portiuni de creasta aproape orizontale cu unele verticale, hornuri si traverseuri expuse. Aglomeratie mare pe creasta, la un moment dat numarasem 30 de persoane pe ghetar, dar unii deja erau pe creasta. In locurile dificile se creaza ambuteiaje la care stam uneori si zeci de minute. Si ambuteiajele sunt dese, din ce in ce mai dese.


Ajungem la Frühstücksplatz (loc de mic dejun) unde se crease un nou blocaj din cauza pasajului dificil care urmeaza. Aici troneaza un avertisment care ne spune ca de aici inainte urmeaza dificultati seminificative si in cazul in care ni s-a parut greu pana in acest punct sau daca am facut peste 3 ore atunci ar fi mai destept din partea noastra sa ne retragem. Ne uitam la ceas: facusem 3 ore si 10 minute. Avand in vedere timpul pierdut asteptand la coada, suntem in grafic!


In ciuda rocii friabile nu rupem nici o piatra si nici nu auzim sa cada pietre de la alte echipe. Conformatia crestei este de asa natura incat chiar in cazul unor caderi de pietre e putin probabil sa cada peste echipele de mai jos ci mai degraba sa fie dirijate in lateral pe versantii abrupti unde nu risca sa lovesca pe nimeni.


Pe traseu asigurarile (ancore noi si scoabe mai vechi) sunt destul de multe si bine plasate, nu suntem nevoiti sa folosim asigrari mobile sau amaraje. Linia traseului poate fi urmarita si dupa urmele de coltari care exista din belsug.


Vremea continua pe acelasi tipar, iar sperantele noastre de cer senin se naruie putin cate putin. Privind inapoi creasta, ghetarul si muntii din departare ni se infatiseaza in toata splendoarea sub o cupola de nori pufosi. Intorcand capul insa ceata dezvaluie doar siluete ale crestei de deasupra noastra, invaluind-o intr-un aer de mister.


Dupa Frühstücksplatz intr-adevar traseul devine ceva mai dificil. Inaintam tot concomitent dar din cand in cand ne oprim si sa filam. Portiunile dificile sunt echipate cu corzi fixe astfel incat dificultatea catararii libere nu depaseste gradul III.


Ajungem si la punctul cheie al treselui cotat III+ A0 (IV). Este o placa cazuta, spalata si inclinata inspre dreapta, in care sunt batute 3 ancore, si pe care ajungem dupa un traverseu si urcare pe o stanca ascutita. Pe placa exista o foarte mica denivelare paralela cu marginea acesteia pe care o intepam cu varfurile bocancilor in timp ce cu mainile ne tinem de marginea din stanga a placii si cu miscari foarte atente inaintam.


Traseul continua apoi in aceiasi maniera sustinuta, intre doua portiuni dificile reusim sa depasim o echipa care merge cap-secund si care ne intarzie foarte mult. In portiunea finala dificultatea scade si ajungem pe varf.


Ne uitam la ceas: 6 ore jumate de cand am plecat de la Stüdlhütte. Pe varf inghesuiala si mai mare decat pe creasta deoarece ne intalnim si cu cei care urcasera pe varianta clasica.


Dupa ce mai zabovim putin pentru fotografii si povesti incepem retragerea prin traversarea crestei superioare spre Klein-Glockner (3770 m). Roca este spalata si la coborare ne da un sentiment de nesiguranta. Coboram cu atentie asigurand dupa uriasele scoabe batute aici. Parcurgem creasta pana intr-un punct de unde intram din nou pe ghetar pe o mixtura de gheata, stanca si zapada, invaluiti in ceata care mentine sentimentul de nesiguranta.


Ajungem cu bine la Erzherzog-Johannhütte (3454 m) unde simt din plin efectele aclimatizarii precare combinate cu oboseala (2 nopti in care am dormit in total 6 ore, drumul pana in Austria si traseul propriu-zis). Ma doare capul ingrozitor si incercam sa combatem cu o supa calda si un pahar mare si scump de apa. Continuam coborarea pe creasta, apoi pe ghetarul Kodnitzkees, trecem pe la Stüdlhütte sa ne recuperam lucruile si apoi spre Kals iar la 10 seara ne lafaiam confortabil in camping.


In concluzie traseul este foarte frumos si spectaculos, tehnic, bine asigurat, nu foarte dificil, ne-a placut foarte mult si mie si colegilor de tura si daca dispuneti de echipamentul si cunostiintele necesare vi-l recomand cu caldura ca o alternativa la varianta clasica (pe care oricum o veti parcurge la coborare).

FISA
Traseu: Creasta Sud-Vestica a Grossglockner-ului (Stüdlgrat)
Tip: Alpin
Localizare: Carinthia/Tyrol (Glockner grup), Austria
Lat/Lon: 47.07°N / 12.69°E
Altitudine: 3798 m
Dificultate: III+/A0 (IV)
Orientare: Sud-Vest
Roca: metamorfica
Dif. de nivel: 997 m
Apropiere: 1:30 h
Parcurgere: 4:30 h
Retragere: 3:30 h
Materiale: semicoarda sau coarda minim 30 m, 7-10 bucle echipate, ham, carabiniere, anouri, casca; coltari si piolet pentru apropiere si retragere sau pe traseu in conditii de zapada mare sau iarna.
Prima ascensiune: J. Kerer si P. Groder in 10 Septembrie 1864


(Echipa: Emanuel Molner, Cristi Chira, Mihaela si Mihai Constantinescu; Imagini si relatare din 3 August 2008)

14 comentarii:

Anonim spunea...

Foarte buna descrierea !

Feri Teglas spunea...

Super, si pozele si tura ! Felicitari !
Feri

Anonim spunea...

Si ruta cea mai usoara de la Studlhutte pe unde ar fi?

Mihai C. spunea...

Ruta cea mai usoara de la Studlhuette este cea pe care am coborat noi: se traverseaza ghetarul Kodnitzkees, se urca in creasta care duce spre Erzherzog Johannhutte, dupa cabana se ocoleste prin dreapta portiunea unde creasta este inclinata iar in portiunea finala se intra din nou pe creasta cu traversare peste Kleinglockner pana pe varf.

varverica spunea...

Felicitari pentru toate turele! Am rasfoit tot blogul... cap-coada.

Gorky spunea...

Superba tura si o descriere pe masura. Super si blogul si articolele scrise de tine. Felicitari.
Alpar

Anonim spunea...

Superbe poze, superbe peisajele prin care ati trecut, ca sa zic asa! Si eu am fost cu familia in 2007 pe Grossglockner - dar cu masina! -si am prins o ceata in varf de nu vedeam la 5 metri, si prin curbele alea si pe traseu necunoscut, ne-a cam inghetat un pic inima! Va felicit pt ce ati facut! Cred ca e magnific sa fii alpinist! Ce simti acolo, cand ai resusit sa ajungi si ce vezi e nemaipomenit! Va inteleg de ce faceti asta! Super!
PS: Am ajuns din intamplare pe acest blog si imi pare tare bine. E ca si cum as respira si eu aerul de acolo. Pozele au iesit f. bine. La mai multe excursii! Carmen Vladucu (avladucu@yahoo.com)

M.Grigoras spunea...

Intentionez vara aceasta sa urc acest varf, pe aceeasi ruta aleasa de voi.Ma puteti ajuta cu cateva informatii, mai detailiate, referitoare la ruta?Poate o mica schema?

Mihai C. spunea...

Am pe undeva un topo al traseului, trebuie sa-l caut, vorbim pe personala pentru mai multe detalii...

Bogdan spunea...

da-mi te rog un ID de messenger pentru ca vreau sa vorbim cateceva despre Grossglockner. Ma intereseaza sa-l urc si sa-l cobor pe ruta normala dar am nevoie de putin ajutor din partea ta. Multumesc !

Mihai C. spunea...

Id messenger: mihaita_co

Renutzu spunea...

ptr ruta clasica ei nevoie de cunostinte in ale alpinismului? sau e de ajuns conditia fizica si rezistenta? ptr ca in 2010 sper sa ajung iar, dar de data sa-l urc...si Wildspitze este superb, al doilea vf al Austriei, anul trecut am urcat pana la 3023m, un varf mai mic (am uitat cum se cheama) senzatia e fara margini :)
felicitari ptr jurnal si ptr tzelul atins! la cat mai multe varfuri escaladate!

Mihai C. spunea...

Nu ai nevoie de cunostiinte tehnice fiind o ruta usoara ci doar de echipamentul obisnuit (coarda scurta, coltari, piolet) si cunostiinte pentru mersul pe ghetar. Pe creasta finala recomand sa mergeti legati in coarda, asigurand dupa scoabele pe care le gasiti acolo. Bafta!

VT880 spunea...

Super fantastica aventura !
Pozele sint " bestiale " iar descrierea demna de un jurnal de specialitate !
Tot asa sa o tine-ti,si poate va ganditi si la grupul Adammelo/Brenta,di Alpi Dolomitici !