Atenție la Zmăoaică! (actualizat)

Ieri am vazut zmaoaicele inflorite prin Cheile Tureni. Erau mai putine si mai mici ca altadata, probabil din cauza frigului si a secetei din primavara asta. In schimb mi-am adus aminte de ideea de a reedita articolul despre zmaoaica de acum 4 ani cu o varianta mai detaliata. Lectura placuta!

---

Cei obișnuiți să cutreiere zonele mai sălbatice au observant și admirat cu siguranță o plantă înaltă până la genunchi, cu formă piramidală, frunze lucioase, întunecate la culoare și o inflorescență bogată cu nuanțe ce variază de la roz-purpuriu spre alb.

Dacă nu ați ghicit deja, este vorba de zmăoaică, frăsinel (nume derivat din evidenta asemanare a frunzelor sale cu cele de frasin), floarea de foc sau Dictamnus albus, pe numele său științific.Plantă termofilă, se simte cel mai bine in zonele de silvo-stepa dar cum aceste arii au fost cele mai agresate de om, in special prin culturi si pasunat, și cum zmăoaică este o plantă sensibilă la astfel de agresiuni, s-a retras treptat spre zonele mai sălbatice, greu accesibile si mai puțin umblate.

In prezent o întalnim frecvent în zona Transilvaniei prin arealele cu stâncării calcaroase (Cheile Turzii, Turului, Vălisoarei, Piatra Cetii etc.), unde împânzeste mai ales versanții însoriți înflorind abundent in perioada mai-iunie.

Frumoasa zmăoaică ascunde însa un secret periculos: contactul pielii în special cu florile sau capsulele de semințe, dar și cu alte părți ale plantei, urmat de expunerea suprafeței respective la soare provoacă apariția unor dermatite severe, asemanatoare unor arsuri și care in cazurile grave, cand suprafața afectată este mare, pot necesita chiar spitalizare.

Vina pentru arsuri o poarta un ulei volatil secretat de această plantă aromatică, numit dictagymnin și care în prezența soarelui se descompune fotochimic rezultând, printre altele, un isopren foarte inflamabil și care fierbe la doar 34 oC. Deși nu sunt la fel de dureroase ca și cele clasice, arsurile de zmăoaică sunt destul de persistente și lasă urme vizibile sub forma unor suprafețe hiperpigmentate, mult timp după ce pielea s-a vindecat.

Uleiurile aromatice sunt secretate și emise cu intensitate mai mare în zilele calde și, în absența vântului care să le împraștie, formeaza în jurul plantei un nor concentrate și foarte inflamabil. Dacă într-un astfel de moment apropiem o flacără de tufa de zmăoaică avem șansa să o vedem cuprinsă de flăcări și să ardă 1-2 secunde fără însă ca planta să fie afectată în vre-un fel. In timp s-au raportat cazuri de autoaprindere ale unor astfel de tufe, ceea ce a dat nastere ideei că acest fenomen ar putea fi o explicație pentru tufișul care arde din Biblie: “iată că tufa de maracini ardea cu vâlvătăi și totuși tufa de maracini nu se mistuia” (Exodul 3:2). Această ipoteză, desi rațională, este însa puțin probabil să fie reală având în vedere că nu s-a semnalat prezența zmăoaicei în zona Peninsulei Sinai.

Arsura de zmăoaică (Foto: Szilágyi Palkó Pál)

Așadar dacă întâlniți zmăoaica, deschideți bine ochii, admirați-o în voie dar, atenție la “muscătura” ei!