Dom De Mischabel - 4545 m

Dupa Austria ne mutam in Elvetia si ne stabilim cartierul general la Randa de unde hotaram sa incercam sa urcam pe "acoperisul" Elvetiei. Urcarea spre Domhutte incepe printre pitorestile case elvetiene, prin poienite si continua printr-o superba padure de larice. La jumatatea drumului ajungem la Europahutte, o cocheta cabana suspendata la limita superioara a padurii. De aici urmeaza o portiune mai accidentata unde sunt amenajate de la cabluri pana la scari din piatra, toate pentru a face accesul la cabana cat mai facil, desi putine dintre ele sunt necesare. In final iesim intr-o morena larga care schimba peiajul la 180 de grade si care ne conduce spre Domhutte, unde ajungem dupa 4 ore si ceva de la plecarea din Randa.


Ne trezim la 2:45 si dupa un mic dejun la cabana (la Domhutte se fac rezervari doar cu masa inclusa) intram in traseu pe la 3:30. Incepem urcusul pe morena de deasupra cabanei, apoi o scurta coborare si intram pe Festigletscher. Ne legam toti 4 intr-o semicoarda de 30 m, Mihaela in fata, apoi eu, Cristi iar Alin la urma.


Continuam in urcare pe ghetar si ajungem la baza crestei in punctul unde se urca spre Festijoch exact cand se eliberase ambuteiajul creat de echipele din fata. Prima parte a urcarii este spalata si echipata cu corzi fixe, apoi urmeaza partea superioara extrem de friabila, un traverseu expus si iesim pe partea opusa a crestei de unde dupa o coborare mult mai scurta decat urcarea ajungem pe Hohberggletscher. Aici avem de ales intre traseul clasic care continua pe ghetar, pe pantele nordice domoale si cu zapada, si creasta Nord-Vestica (Festigrat), un traseu ceva mai tehnic, dar care acum are multa zapada, excelenta pentru coltari.


Alin si Cristi ar prefera ruta clasica, noi am prefera creasta si cum Alin avea in rucsac o a doua semicoarda le propun si varianta in care am urma trasee diferite urmand sa ne intalnim pe varf. Dupa inca 10 minute de negocieri se hotarasc sa ne insoteasca si ei pe Festigrat.


Fiind multa zapada, traseul care in mod normal se desfasoara mai mult pe stanca, acum merge in principal usor stanga pe zapada. Panta crestei e maricica si nu variaza prea mult, creasta este foarte expusa, cu inclinare si mai mare pe fete, iar din loc in loc mai iese cate-un tanc de stanca pe langa care zapada era defapt o coaja de gheata, iar pioletul nu prea se mai putea plasa sigur (am depasit pasajele cu atentie marita, asigurand la piolet pe rand).


Prognoza anunta ca vremea avea sa se strice undeva pe la amiaza si ne grabim sa ajungem pe varf inaintea norilor.


Urmarim in continuare indeaproape profilul crestei si traverseurile alterneaza cu rupturi de panta unde suntem nevoiti sa cataram portiuni de gheata aproape verticale ascunse sub stratul subtire si inselator de zapada. Pe masura ce inaintam este din ce in ce mai clar ca avem ritmuri si abordari diferite. Mihaela in fata merge repede si fara pauze, incerc sa intru in ritmul ei si cand reusesc coarda din spate de intinde si ma opreste, uneori in mijlocul pasului, ma reechilibrez dar urmeaza sa se intinda coarda din fata care din nou ma dezechilibreaza, urmeaza o noua pornire si ciclul se repeta, obosindu-ma teribil.


Inaintam, urcam inca o ruptura de panta si inca una, varful pare aproape si totusi inca e departe, undeva in stanga vedem deja echipele care vin de pe traseul clasic. Tentatia de a intra pe clasicul mai usor e mare asa incat Cristi propune o traversare spre stanga pe ceva ce lui i sa pare o poteca, de fapt este profilul unei crevase umplute cu zapada.


Aproape am ajuns, se vede clar saua de unde incepe urcusul final si se vad clar echipele care urca sau coboare de pe varf. Cei doi colegi se dezleaga din coarda si traverseaza direct spre sa, pe urme adevarate de data aceasta. Noi ne incapatanam sa urcam si pe Gabel (4480 m), contra-varful Vestic al Domului.


Regrupam in sa si incepem urcusul final. Suntem pe varf!, ne uitam la ceas: 7:30 ore de cand am plecat de la Domhutte.


Am ajuns inaintea norilor si privelistea ne incanta: privim de sus Weisshornul, Matterhornul, Taschhornul, Lenzspitze, Dent d'Hérens, Castor, Pollux, Breithorn, Lyskammurile si alte sute de varfuri si varfulete, ghetarii si vaile. Doar Dufour si Nordend sunt mai sus ca noi, dar le venim noi de hac!


Tot nu sunt bine aclimatizat si incepe sa ma doara capul; raspund cu dulciuri si apa pe care o beau chiar daca nu simt nevoia. Chiar daca am ajuns sus pe vreme buna nu ne incanta nici gandul de a ne prinde vremea rea pe ghetar asa ca dupa o scurta sedinta foto pornim la vale.


La coborare ne sincronizam mai bine si inaintam destul de repede. Dupa doar o jumatate de ora norii inchid cerul si in scurt timp incepe sa ninga. Vizibilitatea scade simtitor si de-abia mai ghicim in nori crestele ce ne inconjoara din toate partile. Ajungem la Festijoch, abordam traversarea in sens invers si odata ajunsi sus in sa cautam cuie de rapel, fara succes insa. Totul pare sa fuga de sub picioare iar unde nu fuge aluneca din cauza umezelii. Continuam asigurati in timp ce colegii nostri se dezleaga si o iau inainte. Ajungem la corzile fixe si montam 2 rapeluri care ne scot pe ghetar.


In partea inferioara a ghetarului vedem prin ce labirint de crevase urcasem dimineata. Totul se topeste in jurul nostru si apa susura prin toate cotloanele creand efecte sonore din cele mai stranii. Acum coltarii parca nu mai tin asa bine ca si la urcare si scap pe o panta de gheata si piatra pe langa buza unei crevase dar pana la urma ma opresc in siguranta. In sfarsit iesim pe morena si gasim poteca care ne conduce inapoi la cabana. Aici suntem asteptati cu o cina bogata si apoi mergem la culcare urmand sa coboram in Randa a doua zi.


In concluzie Festigrat mi s-a parut un traseu mult mai interesant decat varianta clasica, cu caracter alpin si usor tehnic, plus panorama splendida care ne-a insotit tot traseul si pe care am fi ratat-o mergand pe ghetar.

FISA
Traseu: Creasta Nord-Vestica a Dom-ului (Festigrat)
Tip: Alpin
Localizare: Valais, Elvetia, Europa
Lat/Lon: 46.09°N / 7.86°E
Altitudine: 4545 m
Dificultate: AD, cu pasaje de III+
Orientare: Nord-Vest
Roca: gneis, adesea friabil
Dif. de nivel: 1605 m
Parcurgere: 6-7 h
Retragere: 4 h
Materiale: semicoarda sau coarda de 30 m, ham, casca, coltari si piolet

(Echipa: Alin Bradeanu, Cristi Chira, Mihaela si Mihai Constantinescu; Imagini si relatare din 7 August 2008)