Capre negre pe Valea Arpaselului, Fagaras

Fagaras - Muchia Albotei

A fost mult-amanata tura din Fagaras care pana la urma s-a consumat pe Muchia Albotei. Cum nu ne plac in general drumurile forestiere am hotarat sa abordam creasta matematic inca de unde isi ridica profilul zvelt din depresiunea Fagarasului. Pana in Furca Albotei exista (pe harta cel putin) o poteca marcata cu punct albastru pe care noi insa nu am reusit sa o prindem de jos ci am intalnit-o dupa 2 ore de urcat pe diverse poteci si drumusoare forestiere. 

Apoi totul a mers struna pana intr-o defrisare veche unde semnul nu prea mai exista dar poteca e clara, apoi insa am intrat din nou intr-o padure tanare si foarte deasa de molid unde nu era clara continuarea. Aici am pierdut multa vreme pana am dat peste o darapanata fosta cabana de vanatoare unde am regasit marcajul care deja nu mai avea cercul alb in jurul punctului albastru (probabi, nu radeti, se terminase vopseaua alba). Apoi marcajul dispare din nou si ne ghidam dupa diverse poteci, unele doar imaginate de noi si dupa fler pana iesim pe ramura din dreapta a Furcii Albotei. Desi aproape se inserase hotaram sa mergem la lumina lunii insa ne dam seama curand ca e foarte dificil dat fiind ca urma sa "inotam" o perioada printr-o "mare" de jneapan si ienupar. Asa ca instalam bivuacul urmand sa continuam a doua zi dimineata.

Pornim in lumina calda a diminetii prin jneapan, ienupar, iarba pana la brau, iar jneapan si tot asa. Roua ne uda pana la piele.

Pe un mic picior secundar o capra-santinela ne urmareste cu interes. Dam peste un cipor numeros de capre si numar 27, apoi imi dau seama ca mai erau si altele imprastiate pe versanti.

Creasta devine tot mai pietroasa, semn ca ne apropiem de partea salbatica a Albotei dar inca nu am scapat de jneapan. Ne incapatanam in continuare sa urmarim creasta matematic.

Creasta Arpaselului este din ce in ce mai aproape.In stanga troneaza Vf. Arpasul Mic iar in dreapta Vf. Vanatoarea lui Buteanu.

Vedere in urma spre Albota domoala si Tara Fagarasului.

In dreapta ne insoteste Muchia Buteanului.

Ne legam in coarda si incet incet ceata ce urca pe versanti si pe vale ne invaluie. Varfurile pietroase se succed parca la infinit si planul nostru initial de a continua pe Creasta Arpaselului ne pare din ce in ce mai putin realizabil. Cataram, descataram, cataram, descataram, ocolim, descataram, cataram...

Ratacirea prin padure si inotatul in jneapan isi spune cuvantul si incep sa resimt oboseala acumulata. Ceata se lasa din ce in ce mai deasa si vizibilitatea se reduce din ce in ce mai mult. Cataram, descataram, cataram, descataram, ocolim, descataram, cataram...

Ajungem pe un varf de unde nu mai zarim continuarea. Vizibilitatea se redusese intre timp la 10-20 de metri. Doua creste puternic descendente pleaca in stanga si in dreapta si nu avem nici cea mai vaga idee pe unde sa continuam. Pentru o clipa intrezarim un mic varf spre stanga si Mihaela pleaca intr-acolo dar se intoarce spunand ca e o zone expusa si creasta continua sa coboare abrupt. Asteptam dar ceata nu pare sa se ridice si hotaram sa ne inrtoarcem pe creasta si sa gasim eventualul loc unde am gresit traseul (desi nu prea aveam unde sa fi gresit) sau sa continuam pana vom gasi un loc mai lin pe care sa coboram in caldarea Arpaselului. Cand suntem gata sa pornim inapoi pe creasta, ceata incepe sa se ridice si continuarea pare totusi sa fie pe creasta descendenta din stanga. Suntem in criza mare de timp asa ca ocolim urmatorii 2-3 jandarmi pietrosi pe dreapta pe niste fete de iarba. Intre timp ceata se ridica si mai mult si zarim caldarea de sub noi. Nu mai aveam mult pana sa intersectam Arpaselul dar daca am fi continuat nu am fi avut nici o sansa sa coboram in acea zi. In plus ramaseseram si fara apa. Hotaram sa coboram in caldare si sa prindem poteca pe care o zarisem mai devreme din creasta.

Coborarea a fost o aventura in sine: fete de iarba foarte inclinate si alunecoase, praguri stancoase, numeroase cascade, un adevarat labirint pe care l-am parcurs in 3 ore si 600 metri diferenta de nivel intre creasta si fundul caldarii. Ultima portiune coboram pe un picior printr-o padurice de salcie. Terenul este foarte instabil si multe branite de iarba sunt rupte, cateva trunchiuri de salcie despicate: clar cineva circula pe aici si nu cred ca e om. Intr-adevar urmele ne conduc in zig-zag evitand portiunile stancoase si ne scot cu bine in fundul caldarii. Acum speculez: ursul e un mare oportunist si manaca orice de la fructe de padure, ciuperci, insecte pana la animale mari pe care le vaneaza dand dovada de o agilitate greu de imaginat la statura sa. Si am vazut multe urme de urs pe tot parcursul turei. Pe terenul foarte accidentat din caldari ursul are sanse nule sa prinda o capra neagra intr-o urmarire deschisa insa, in acest lastaris, are sanse sa surprinda mai ales caprele negre solitare in ambuscade. Asta ar putea fi explicatia acelei poteci pentru care noi oricum ii multumim. Continuam spre refugiul din caldare  si gasim poteca vazuta de sus, clara dar foarte rar marcata. Pe cand intram in padure se lasa intunericul. Valea se ingusteaza si suntem nevoiti sa trecem de vreo 10 ori peste apa inspumata a Arpaselului pe poduri candva solide, acum unele inundate sau distruse si refacute cu diverse improvizatii. Pe ultima parte iesim la drum forestier si la ora 1 noaptea ajungem inapoi la masina pe care o lasasem la Pastravaria Albota.

Pana la urma tura a fost superba: salbaticie, peisaje de vis, luna plina, catarare usoara dar frumoasa si expusa pe ultima portiune, fructe de padure, multe animale. Gresala noastra a fost ca am subestimat lungimea crestei. In conditii de iarna cred ca e o tura foarte serioasa, dar si foarte tentanta.

Pe Somesul Rece pana la Blajoaia, pe bicicleta

Cum se anunta o noua zi cu temperaturi infernale am decis duminica trecuta sa renuntam la catarat in favoarea unei noi ture pe bicicleta, tot in apropierea Clujului dar de data asta cat mai la altitudine. Pana la urma ne-am decis la o tura pe Valea Somesului Rece pana la Blajoaia si intoarcere pe cat posibil in circuit pana la masina.

Stanca de "La Biserica"; aici am gasit un traseu de escalada pe granit echipat cu 2 spituri si un top cu 2 inele. Odata instalata mansa se pot catara mai multe linii pe ambele fete ale stancii.

Somesul Rece in amonte de lacul de acumulare

Catunul Damis

Traseul a acumulat in final aproximativ 53 km si a pornit din Racatau in sus pe vale prin Defileul Somesului Rece apoi pe la lacul de acumulare omonim, spre La Intorsuri, pe langa Catunul Damis pana la Cabana Blajoaia. Aici am hotarat sa parasim drumul pietruit pe care il urmasem si care continua urcarea spre saua Fiesu si am continuat pe niste drumuri de care pe la Blajoaia Sat, peste Dealul Gauloasa urmand sa coboram la Irisoara. 

Deja din Blajoaia Sat au inceput problemele de orientare printre nenumaratele drumuri de care ce impanzeau plaiul si desi am reusit sa gasim cu ajutorul unui localnic drumul bun la intrarea in padure cam pe la jumatatea distantei l-am pierdut. Drumurile pe aceasta portiune sunt distruse din cauza exploatarilor forestiere si au mai degraba aspect de torent. Reusind totusi sa ne orientam am coborat intr-un final pe Valea Ursului inapoi pe Somesul Rece de unde a urmat lunga coborare inapoi la Racatau pe acelasi drum pe care urcasem.

Barajul din piatra si lemn e tot ce a mai ramas din vechiul lac de plutarit de la Blajoaia. In spatele lui se aduna apa care era apoi eliberata pentru a inlesni coborarea plutelor cu busteni pe Somes.

Si asa arata un caine "rupt" dupa ce a alergat cel putin dublul distantei pe care am parcurs-o noi cu bicicleta...

Prin Fanatele Clujului pe bicicleta

Duminica am facut o tura cu bicicletele impreuna cu cainele prin Fanatele Clujului. Traseul relativ scurt (doar 22 km) a fost destul de solicitant si a fost cam pe toate felurile de teren: iarba, noroi, pamant, bolovanis, pietris marunt, asfalt, mlastina si bine-nteles push-bike.

Fanatele Clujului se afla in extremitatea vestica a Campiei Transilvaniei, la contactul acesteia cu Podisul Somesan si istoric se intindeau de pe Valea Chintaului pana pe Valea Somesului. Dupa al doilea razboi mondial insa, o mare parte din aceasta suprafata a fost transformata in culturi agricole prin dispozitia regimului comunist. In prezent exista aici 3 suprafete protejate care impreuna insumeaza 99 ha si formeaza "Rezervatia Naturala Fanatele Clujului".

Pe versantul nordic al Dealului Bogomaia, spre Valea Teleacului, se afla arealul "La Craiu" si cel desemnat pentru protejarea speciei de flutere endemic Maculinea nausithous. Apropo de endemism, in acest areal a fost descoperita si descrisa subspecia transilvaneana a viperei de stepa (Vipera ursinii rakosiensis). Dupa 1950 insa din cauza intensificarii activitatii umana in zona (culturi agricole, pasunat si cosit intensiv) dar si datorita supra-colectarii in scop stiintific si ostilitatii localnicilor aceasta a devenit foarte rara iar din anii '70 este considerata disparuta complet din aceasta locatie.

Arealul "Coparsaie" este cel mai extins, se afla pe versantul sudic al Dealului Bogomaia si cuprinde o portiune a versantului pe care s-au produs alunecari de teren. Glimeele rezultate au creat un relief accidentat si implicit o multitudine de habitate ce reprezinta in linii mari intreg spectrul de medii de viata caracteristice Campiei Transilvaniei, de la zone umede si padure xerofila pana la portiuni cu conditii semidesertice si bineinteles nenumarate forme intermediare.  

Am urcat prin vechea livada (momentan in paragina si in scurt timp cartier de case) peste deal si apoi am coborat in Satul Fanate, am traversat apa si am continuat spre dreapta pe langa o ferma pana la un palc de case izolate. Acolo am pierdut drumul si am facut push-bike pana aproape de Varful Dealului Bogomaia unde am prins drumul de culme si am continuat peste Dealul Feiurdeni de unde am coborat spre Satul Padureni. Mai departe spre stanga pe drumul semi-asfaltat pana cand acesta incepe sa coboare in serpentine spre Valea Chintaului, loc unde l-am parasit si am continuat peste Dealul Rapos si apoi prin livada, incheind circuitul.

Un tumul funerar pe varful Dealului Feiurdeni.

Vremea a fost instabila si ne-a tinut in permanenta sub amenintarea ploii.

Pe culmea Bogomaia-Feiurdeni.

Glimeea Mare (silueta ascutita din mijlocul imaginii) are lungimea de 400 metri si inaltimea maxima de 35 metri. Coparsaie este numele dat de localnici acestor forme de relief pentru asemanarea lor cu niste sicrie.

Rodnei - Piciorul Mosului

Piciorul Mosului este o muchie prelunga ce coboara de pe Pietrosul Rodnei pana in Valea Viseului. In partea superioara se desparte in 2 creste accidentate ce incadreaza Zanoaga Mare. Am pornit sambata trecuta de dimineata spre Borsa, tinta noastra fiind ramura din stanga a Piciorului Mosului despre care auzisem multe povesti, dar nimeni nu reusise sa ne lamureasca exact cum se parcurge in conditii de iarna, asa ca am hotarat sa o parcurgem vara dar cu "ochi de iarna". 

Hotaram sa nu abordam muchia chiar de la baza fiind o prima portiune lina si neinteresanta si urcam de la Iezerul Pietrosului pieptis sa iesim inainte de prima portiune verticala. Cum era deja destul de tarziu hotaram sa amanam continuarea pentru a doua zi dimineata.

Vremea a fost instabila asa ca ne petrecem seara privind spectacolul norilor si cautand apa si locuri de bivuac.

Pana la urma montam doua bivuacuri: unul comod sub cerul liber si unul "de ploaie" sub o lespede si protejat cu folia de supravietuire. Am avut ocazia sa le folosim pe amandoua pentru ca la un moment dat, in cursul noptii, a plouat putin. Dimineata am vazut pentru prima data o capra neagra in Muntii Rodnei si am auzit tipatul marmotelor in Zanoaga Mare.

Am pornit concomitent urmarind cat mai direct linia crestei. Terenul este usor si asiguram rar si mai mult de antrenament ca sa nu ne iesim din mana la plasarea mobilelor. Cel mai bine stau camele si amarajele, nucile mai putin. Asigurari fixe nu am gasit.

Portiunea mediana este cea mai accidentata. Aici exista 2 rupturi de panta unde stanca devine aproape verticala iar in cateva locuri trebuie depasite mici surplombe. Desi ulterior s-a dovedit a fi mai usor decat parea, acea zona am parcurs-o in sistem cap-schimbat cam 4 lungimi de coarda.

Versantul este mai abrupt pe partea dreapta si domol pe stanga asa ca in caz de vreme rea sau alte probleme retragerea spre Caldarea Iezerului este posibila cam de oriunde.

Cum nu am gasit nicaieri un grad pentru acest traseu, as spune 2B cu pasi de 5 daca se tine creasta matematic fara sa se ocoleasca pe iarba. 

Pe portiunea superioara creasta pierde din verticalitate si inaintam din nou concomitent.

Soarele ce straluceste din spate imi proiecteaza pentru cateva clipe silueta inconjurata de un halou in ceata deasa de pe partea opusa. Fenomenul poarta numele de "Spectrul din Brocken".

La final se coboara intr-o mica sa de unde urcusul continua pe o panta inierbata pana pe Pietrosul.

Traseul a durat 2:45h in echipa de doi si am castigat in altitudine aproximativ 250 m de la baza primului colt pana in saua finala. Daca in conditii de vara nu e cine stie ce pentru iarna pare un treseu interesant, am ochit linia si probabil il vom incerca cat de curand in conditii hivernale. Atunci bineinteles traseul se abordeaza direct pe linia crestei de la baza (undeva in drepul Statiei Meteo, chiar la baza caldarii) iar retragerea din creasta devine delicata.

Pentru intoarcere am continuat spre Vest pe muchia Pietrosului peste Vf. Hotarului, am coborat pe la Casa Laborator "Fata Pietrosului" pana in Moisei.