Prima floare din 2009

Duminica am intalnit in Cheile Turzii prima floare din anul acesta. Vine Primavaraaaaaaaaa!!!

In cautarea arborelui mamut

Stiam de ceva vreme de existenta acestui arbore undeva la poalele masivului Vladeasa, la limita asezarilor Sacuieu si Rogojel, pe Dealul Domnului. Arbore al superlativelor, chiar daca o alta specie il intrece in diametru, trei il depasesc in inaltime si una in longevitate, atunci cand vine vorba de volum si masivitate sequoia gigant (Sequoiadendron giganteum) este indiscutabil cel mai mare arbore din lume.


Din explicatii stiam aproximativ locul unde se afla si, cu doar cateva zile inainte de anul nou 2009, pornim pe schiuri de la confluenta Sacuieului cu Alunisul, urcam spre nord-est pe culmea ce urmeaza sa ne scoata sus pe platoul din Dealul Domnului unde ajungem dupa ce ne luptam cu o succesiune de ruperi de panta si portiuni fara zapada de pe fetele orientate sudic. Ajunsi aici incercam sa ne orientam si observam in departare in mijlocul unui mic palc de padure un arbore cu o forma ciudata, nu arata nici a molid, nici a brad, nici a pin: acolo trebuie sa fie. Cautam cu privirea un drum spre acel loc printre gardurile si casele risipite ale Sacuieului si pornim.


Originar din lumea noua, sequoia gigant creste in mod natural pe un areal restrans la versantii vestici ai Sierrei Nevada, in California centrala.
Se pare ca in urma cu mai bine de un secol, grofii unguri din zona, probabil pasionati de plantele exotice, au creat aici un mic parc dendrologic. Pe langa sequoia, pe Dealul Domnului cresc si pinul negru si laricele, specii neobisnuite pentru aceste meleaguri.
Gigantul a gasit la poalele Vladesei o a doua casa cu aceleasi veri insorite dar cu ploi indestulatoare si ierni cu zapada, aceleasi soluri de munte dezvoltate pe substrat vulcanic si chiar aceeasi altitudine.


Auzim latrat de caine si ne trezim asaltati de 6 catei cu chef de joaca urmati de un localnic ce ne iese in intampinare. E unul din acei oameni de la munte pe care timpul pare ca i-a uitat. Are chef de vorba. Ii admiram haita de caini si ne spune ca acestia sunt doar o parte, restul sunt cu oile pe care le astepta sa se intoarca de pe pasunile de jos, unde gaseau inca iarba. Ne confirma banuiala despre locul in care se afla arborele si dupa ce mai stam putin de vorba ne continuam drumul.


Ajungem si admiram scoarta acoperita de firisoare pufoase, rosii, cele doua tunchiurile masive ce se despart imediat deasupra solului, ramurile elegante.


Desi are peste un secol, ceea ce pentru noi pare o varsta mai mult decat venerabila, raportat la scara timpului propriu este doar un copil. Cel mai batran arbore de acest fel a fost estimat pe baza inelelor de crestere ca avand varsta de 3200 de ani iar multi altii inca in viata au varste ce se invart intre 2 si 3 milenii.


Il imbratisam si ne dam seama ca ar fi nevoie de 2 oameni jumate sa cuprindem unul din trunchiuri: sa tot aiba o circumferinta de vreo 4 metri iar inaltimea i-o estimam cam la 20 de metri.
Ne uitam in jur si nu vedem sa aiba vreun urmas. Inmultirea acestor arbori este un proces destul de greoi si reteta succesului este foarte precisa. Pentru a razbi in viata, micutii giganti au nevoie de o combinatie de forte antagonice: foc si apa. Focul are un rol important in ecologia speciei, incendiile periodice, desi le afecteaza nu omoara exemplarele mature, in schimb curata vegetatia concurenta si pregateste solul pentru succesul semintelor.


In crangurile de sequoia din Sierra Nevada se inregistreaza un declin al densitatii. Numarul de arbori tineri par sa fie insuficienti pentru a pastra pe viitor densitatea de acum si de asemenea rata de inmultire continua sa fie scazuta. Declinul pare sa fi inceput in urma cu mai bine de 500 de ani si in zilele noastre tocmai masurile de protejare a crangurilor ar putea fi o cauza a declinului: controlul incendiilor avantajeaza dezvoltarea bradului argintiu in detrimentul gigantilor sequoia si a pinilor.


Panorama din locul unde ne aflam este dominata de spinarea masiva, inzapezita a Vladesei, ramasita a conului unui vulcan ancestral. Avem informatii contradictorii despre un al doilea arbore de acest fel, dar nu il observam in apropiere, nici nu il cautam foarte atent, fascinati fiind probabil de cel pe care il gasisem deja. Soarele, oricum jos, se apropie de asfintit si frigul, ce incepe sa ne patrunda in oase, ne convinge ca a venit timpul sa ne intoarcem. Luam cateva seminte, sa vedem, poate ii convingem pe micii giganti sa iasa din carapace.

(Puteti citi mai multe despre arborele mamut din Vladeasa in numarul 447/Martie 2009 al revistei "Romania Pitoreasca")

Londra - impresiile unei vizite de cateva ore

Profilat intr-o simetrie aproape perfecta pe Tower Bridge, un cormoran isi usuca aripile in briza ce insoteste curgerea Tamisei


Catedrala Southwark, turnul...


...si un detaliu arhitectural


Tower Bridge


Cladirile si gazonul tipic englezesti


Tamisa


Privind peste zidul Turnului Londrei


Celebrele autobuze londoneze, rosii si supraetajate


Din nou Tamisa


Indiferent de slujba, in Londra se pune mare pret pe protectia muncii


Parlamentul si Turnul cu Ceas (Big Ben) inainte de...


... si in timpul ploii


Una din numeroasele veverite londoneze


Parc londonez


Palatul Buckingham, resedinta reginei


Hranitul pasarilor, o distractie foarte populara pentru turistii care viziteaza Londra

(Imagini din octombrie 2008)

Eldorado Canyon

(Imagini din octombrie 2008)

Indian Creek - Climbing "South Six Shooter"

In ziua a treia a sederii noastre in Indian Creek am rupt monotonia catararii de fisura pe falezele obisnuite si am urcat un turn: South Six Shooter.


Un traseu usor si urat din punct de vedere tehnic dar fantastic ca perspectiva asupra zonei.


Apropierea este mai lunga si mai dificila ca de obiciei, o ora buna de marsaluit prin desert, alternand pante foarte abrupte cu suprafete drepte ca-n palma.


Desi turnul are doar aproximativ 50 m inaltime, il urcam pe o creasta laterala si il scoatem din 3 lungimi de coarda.


O privire spre North Six Shooter, fratele geaman al turnului nostru.


Intalnirea cu o echipa care urcase pe alta linie creaza putina aglomeratie in a doua regrupare.


Profitam insa de intarzierea ivita si avem timp sa admiram mai mult peisajul din jur.


Dupa ce se risipeste aglomeratia pornim...


...unul cate unul spre varf.


Ajunsi sus admiram in departare Muntii La Sal pudrati deja cu zapada timpurie si ceva mai aproape firul de apa a lui Indian Creek serpuind prin desert alaturi de ai sai arbori "de bumbac" (cottonwoods).


Poza de varf!


Alaturi o alta priveliste ne incanta.


Un rapel de 50 m ne readuce cu picioarele pe pamant.


Retragerea, la vale e ceva mai usor.




(Imagini din octombrie 2008)

Indian Creek - Cryptobiotic Soil

Am intalnit acest invelis fragil peste tot in zona arida din sud-vestul Statelor Unite, dar in Indian Creek ne-a atras atentia fiind deosebit de bine dezvoltat. Practic este o crusta subtire, vie, dominata de alge albastre (cianobacterii) alaturi de licheni, muschi, alge verzi, fungi si alte tipuri de bacterii.


In conditii de umiditate cianobacteriile se propaga prin sol tesandu-l intr-o retea de micofibre, particulele capata coeziune si suprafetele instabile devin foarte rezistente in fata eroziunii produse de apa si vant. Crusta astfel formata are capacitatea de a fixa azotul, de a retine apa, alti nutirenti si materia organica pregatind terenul pentru crestrea plantelor superioare. Cianobacteriile sunt unele dintre cele mai vechi organisme cunoscute si se pare ca au participat prin acelasi mecanism la formarea primelor soluri de pe Pamant.

(Imagini din octombrie 2008)