FotoBlogul lui Mihai C.: septembrie 2008

Desi hotarasem sa plecam spre Val D'Aosta, prognoza care anunta doar doua zile de vreme buna ne schimba planurile si decidem sa profitam si sa incercam sa urcam pe Dufourspitze si, daca tot ajungem pana acolo, poate reusim si Nordend.

Pentru a scuti din efort, Alin hotaraste sa urce cu trenuletul si sa ne astepte intr-un loc de unde sustinea el mai aveam 1 ora de mers pana la Monte-Rosa Hutte (2795 m) si cum el este o adevarata enciclopedie alpina il credem fara sa mai verificam. Noi, pedestrii, pornim din Zermatt si luam in piept versantul abrupt printr-o padure de larice si pin iar mai apoi pe platoul alpin pana la locul de intalnire. Aici surpriza: in loc de 1 ora pana la cabana pe indicatoare sta scris 3 ore. Vestile proaste nu se opresc aici: Alin, care ajunsese de ceva vreme, povestise cu cei care se intorceau din tentativa de varf si aflase ca in ziua respectiva, din cauza zapezii proaspete, doar 2 persoane ajunsesera cu greu pe varf.

Ideea de a ne prinde noaptea pe drum si de a dormi putin nu ne incanta si iutim putin pasul. Poteca ne duce pe versantul de deasupra ghetarului in coborare usoara iar seara ne prinde cum nu se poate mai rau, la traversarea ghetarului. Stegulete portocalii cu banda reflectorizanta ne ghideaza prin labirintul de crevase si desi ne prinde noaptea reusim sa traversam ghetarul cu bine, si sa ajungem la cabana pe la 11:30. Aflam ca desteptarea este la ora 2 si, dupa un simplu calcul, ne dam seama ca avem doar 2 ore de somn. Alin se ofera sa programeze telefonul sa ne trezeasca, dar ii scapa faptul ca ora pe telefonul sau este cea din tara, asa incat in loc se ne trezeasca la 2 ne trezim la 1 si cum nu mai putem adormi, din cele 2 ore de somn ramene doar 1.

Mancam si ne echipam repede, este prima data cand reusim sa ne miscam la fel de repede ca si echipele cu ghizi. Dar nu toti reusim aceasta performanta, unii mai mosmondesc inca la bagaje. Primele echipe dispar pe treapta de deasupra noastra si cand in sfarsit suntem gata sa plecam nu mai vedem nici o luminita care sa ne ghideze in noapte pe morena. Caut poteca dar nu gasesc nimic clar. Intre timp, restul echipelor pleaca pe o alta varianta prin dreapta cabanei si la insistentele lui Cristi si Alin urmam turma.

Urcam repede pe morena si in scurt timp ne oprim sa ne echipam pentru ghetar. Dupa experienta de pe Dom hotaram ca de aceasta data sa ne legam cate 2 intr-o semicoarda de 30 de metri si sa ne asteptam daca va fi cazul. O tinem dreapta si pe masura ce varful ramene tot mai mult in stanga noastra, este din ce in ce mai clar ca nu suntem pe drumul cel bun; continuand asa vom ajunge in cel mai bun caz la Margheritta. Dupa o scurta conversatie cu un tip care parea capul unui grup mare imi dau seama ca turma noastra stie doar teoretic incotro se indreapta, practic nu are nici cea mai vaga idee. Ne cam pierdem speranta ca vom reusi sa ajungem pe varf in acea zi. E tarziu sa ne intoarceam sa cautam locul unde trebuia sa cotim stanga si viram direct din locul unde ajunsesem, sarim peste cateva crevase, cataram un prag de gheata, apoi iar crevase, iar prag de gheata. Totul culmineaza cu o crevasa imensa pe care o sarim pe rand asigurand la piolet, noroc ca e noapte si abordam crevasele cu o nebuneasca dezinvoltura.

Portiunea accidentata se termina si intram pe o limba larga si lina cu zapada proaspata pe care ceva mai sus ne intersectam cu traseul pe care il pierdusem cu ceva timp in urma. Rasuflam usurati, continuam sa urcam si in scurt timp ajungem intr-o sa de unde se vede deja varful. Ne uitam in fata si in spate si constatam ca din turma consistenta care pornisem am ramas doar o mana de oamani, restul abandonand. Urcusul continua cand pieptis, cand in serpentine si pare ca nu se mai termina. Sunt obosit dupa noaptea nedormita si ma dor muschii de la picioare. Doar nu o sa renuntam acum dupa ce ne-am chinuit atat sa gasim drumul.

Ajungem pe portiunea finala si intalnirea cu stanca ma invioreaza. Cum nu gasim nici o asigurare, hotaram sa mergem alternativ, oprindu-ne sa filam in amaraje la intinderea semicorzii. Pe creasta e foarte multa zapada si portiunile de catarat-descatarat alterneaza cu traversari si poduri de zapada foarte inguste, instabile si care inmuiate de soarele care bate deja cu putere ne dau mari emotii.

Parcurgem o prima portiune tehnica dupa care urmeaza din nou o portiune cu zapada, apoi creasta finala. Ne uitam in spate si vedem ca Alin si Cristi sunt in acelasi loc in care ii vazusem si in urma cu 10 minute. Ii strigam si ne fac semn ca se intorc, fara sa intelegem care este motivul (ulterior ne lamurim ca au renuntat din cauza ca li se terminasera rezervele, pretioase la altitudine, de apa).

Abordam creasta finala, pe 2 portiuni mai dificile sunt montate corzi fixe, in rest aceiasi succesiune de catarat, traversari, poduri de zapada. La un moment dat sunt nevoit sa ma tarasc la propriu pe la baza unei stanci iesite in afara, un loc in care Mihaela, fiind mai mica, trecuse fara probleme.

Ajungem in sfarsit pe varf si vedem ca e trecut de 11 jumate. Peiasjul este si de aceasta data la superlativ. In plus ne atrage atentia furnicarul din jurul lui Colle Gnifetti (4559 m), zeci de persoane urca sau coboara spre sau de la Margherita, cabana situata la cea mai mare altitudine din Alpi. In sfarsit sunt aclimatizat si am scapat de durerile de cap. Frigul ne indeamna sa nu zabovim mult si dupa ce mai cascam putin gura in jur si facem cateva fotografii, incepem retragerea.

Stiam ca exista o coborare direct de pe varf pe corzi fixe sau rapel si hotaram sa folosim aceasta varianta in locul intoarcerii pe creasta. Problema este ca avem doar semicoarda de 30 m in conditiile in care colegii nostrii renuntasera. Vedem ca in urma noastra mai vine o echipa si ii astept sa tretez cu ei daca nu vor sa coboare cu noi in timp ce Mihaela o ia inainte pe partea italiana a crestei in cautarea variantei de retragere. Cei din spate sunt cehi si nu reusesc nici cum sa ma inteleg cu ei, dupa toate eforturile mele de a le explica situatia au inteles ca suntem italieni si ca vrem sa coboram in continuare pe creasta spre Zumsteinspitze.

Imi dau seama ca nu are sens sa insist si plec si eu. Dupa 50 de metri gasim un amaraj si la 10 m mai jos vedem corzile fixe. Descataram asigurati si apoi continuam pe corzile fixe pe un valcel cu zapada, puternic inclinat si umbrit care ne duce in final in saua dintre Dufour si Nordend. E tarziu si zapada s-a inmuiat puternic, trebuie sa renuntam la incercarea de a urca si pe acesta din urma. Ne muscam buzele de ciuda, e atat de aproape.

Pornim la vale si zapada inmuiata se lipeste puternic de bocanci trebuind sa o curatam cu pioletul tot la cativa pasi. In scurt timp hotaram ca e mai bine sa scoatem coltarii care oricum nu mai foloseau la nimic si continuam cu atentie sporita si cu piletii pregatiti pentru cazul in care am fi alunecat. In portiunea inferioara a ghetarului, extrem de framantata, suntem nevoiti sa luam din nou coltarii in picioare. Incercam sa tinem traseul celor care trecusera deja pe acolo dar din cauza soarelui foarte puternic urmele dispar foarte repede, in plus anumite locuri in care se trecuse fara probleme cu putin timp inainte acum erau periculoase iar unele poduri de zapada peste crevase chiar se naruisera intre timp. Reusim cu chiu cu vai sa iesim pe morena si ne gandim ca aproape am ajuns dar ma uit la altimetru si vad ca suntem la 3500 m. Urmeaza o coborare lunga si dureroasa pe morena, fara poteca clara si cu momai imprastiate in toate partile dar care pana la urma ne aduce cu bine inapoi la Monte-Rosa Hutte.

In concluzie este un traseul lung si obositor de mers pe ghetar, noroc cu creasta finala care a condimentat ascensiunea si a punctat la impresia artistica. In continuare varianta de urcare de la Margherita, via Zumsteinspitze, mi se pare mult mai atragatoare si o vom incerca intr-o tura viitoare.

FISA
Traseu: Ruta clasica pe Dufourspitze (creasta Nord-Vestica)
Tip: Alpin, ruta de ghetar cu o portiune de creasta la final
Localizare: Valais, Elvetia, Europa
Lat/Lon: 45.93°N / 7.86°E
Altitudine maxima: 4634 m
Dificultate: III
Orientare: Nord-Vest
Dif. de nivel: 1839 m
Parcurgere: 7 h
Retragere: 5 h
Materiale: semicoarda sau coarda de 30 m, amaraje, ham, casca, coltari si piolet

(Echipa: Alin Bradeanu, Cristi Chira, Mihaela si Mihai Constantinescu; Imagini si relatare din 9-11 August 2008)